Portret de sectant

Reprezentativ

În secta mamei mele toţi membrii aveau probleme psihice. Astăzi voi încerca să vă fac cunoştinţă cu ei.
DUMITRU – un bătrân care în tinereţe a fost patron de circ, iar după ce au venit comuniştii la putere, a refuzat să muncească la stat şi s-a reprofilat, a devenit fotograf şi predicator. Arată foarte bine pentru vârsta lui, aducea cu Telly Savalas. Era căsătorit cu o fostă acrobata, dar relaţia lor se transformase într-o amiciţie. Îi plăceau fetele tinere, Olga îmbătrânise. I-a făcut avansuri şi mamei mele dar fără succes, succes a avut însă cu mătuşile mele mult mai tinere.
LENUȚA – o femeie simplă din cartierul Colentina, singura care a rămas alături de mama până la sfârşit. Trăia într-o casă dărăpănată, a fost ajutată cu bani de vecini să-şi repare acoperişul, dar deţinea sume importante de bani pe care le utiliza numai pentru „cuvântul Domnului”. Îmi era milă şi totuşi frică de ea, obişnuia să vorbească singură, intra în toaletă şi se ruga la dumnezeul ei…
FLORICA – deşi avea o familie frumoasă şi un soţ adventist, pentru a procura bani pe care să-i doneze „pentru Domnul” obişnuia să cerşească! A fost recunoscută (deşi era deghizată) de alţi membrii ai sectei.
SARMIZA – sora Lenuței, dar total diferită. Dacă Lenuţa era mai mult decât modestă, Sarmiza era o femeie elegantă. Fosta soţie de comandant al unei unități militare, obsedată de vrăjitorie şi extrem de geloasă în timpul căsătoriei, a divorţat pentru că soţul ei nu îi dădea suficienţi bani pentru „lucrarea Domnului”.
MARIN – rămas aproape orb în urma închisorii făcute pentru că refuzase să facă stagiul militar, căsătorit cu o femeie care în urma meningitei a rămas complet nebună. Acesta era complet abstinent şi extrem de sărac, dar la fel ca ceilalţi fraţi, dădea cele trei zecimi în „numele Domnului”. Trăia într-o casă extrem de murdară pentru că Marioara strângea toate gunoaiele de pe stradă şi le aducea în casa…
ELVIRA – o fostă dansatoare şi cântăreaţă în timpul războiului, cu pretenţii de artistă care supravieţuia datorită lecţiilor de pian. Deşi se declară pocăită, era fardata la extrem şi simpla ei prezenţă îmi provocă scârba.
ADALIA – pictoriţă, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, căsătorită cu un sculptor genial, dar schizofrenic. Ea nu era atât de fanatică dar avea probleme psihice. Mihail, soţul ei a fost întotdeauna preferatul meu. El nu era sectant dar de dragul nevestei lui, accepta secta. Atelierul lui din Piaţa Romană a rămas în amintirea mea un adevărat paradis. Când îşi lua medicamentele era un om fantastic! El m-a învăţat să modelez în lut şi întotdeauna îmi baga în cuptor „operele”…
VASILE – bunicul meu… La fel de fanatic că toţi ceilalţi şi foarte dur cu familia lui. A acceptat şi încurajat relaţiile lui Dumitru cu două fiice ale lui. Pentru că Dumitru era „unsul lui Dumnezeu”…
EUGEN – un escroc care a profitat de prostia sectanţilor şi a mamei mele. Şi acum cred că s-a căsătorit cu ea doar pentru că era „prorociță” şi prin ea a reuşit să câştige încrederea sectanţilor. Eugen a furat din toate casele unde a avut acces şi ca bonus a furat şi din casa noastră… Deşi trăiam într-o sărăcie lucie, există o casetă închisă cu cheia în care erau strânşi banii pentru cele trei zecimi. Mai târziu a escrocat nişte necunoscuţi, le-a vândut un loz „câştigător” de autoturism. Imediat după revoluţie a încercat să intre în politică, din fericire în acea perioadă îmi petreceam timpul prin PNŢCD şi l-am pus pe fugă…
TULBURE – locuia în apropierea Ploieștiului, avea un băiat cu câţiva ani mai mare decât mine și care nu a fost niciodată o şcoală.
PIROIU – cioban cu cinci copii, ştiu sigur că cea de vârsta mea nu a fost nici o zi la şcoală.
LENUŢA O – trăia în aceeaşi localitate cu Piroiu, avea o mulţime de copii, dar nu le cunosc decât pe fete care erau cam de vârsta mea. Nici ele nu au fost lăsate la şcoală şi erau muncite până la extenuare. Trăiau într-o sărăcie lucie, hainele care îmi rămâneau mici ajungeau la ele…
Listă ar putea continua la nesfârşit… Vreau doar să va spun doar că toţi aveau probleme psihice şi mai ales morale.

Dar… mai multe data viitoare!

 

Reclame

„Vindecarea”

Reprezentativ

În timp ce eu îmi căram bocceluţa prin casele” fraţilor şi surorilor” mamei mele, ea îşi vedea de „misiunea în slujba Domnului”.
Obişnuia să facă circuite prin toată ţara şi să „propovăduiască” cuvântul Domnului, întotdeauna găsea adepţi.
Secta lor nu era numeroasă şi se adunau în casele membrilor. Proveneau cu toţii dintre adventişti şi reformişti şi se intitulau ”rămăşiţă”. Nu pot spune că toţi erau răi, dar sigur toţi aveau o problemă psihică.
Îşi iubeau mai mult zeul decât familia şi copiii. Nu erau morali, ci din contră. Predicatorul Dumitru un bătrân de peste 70 ani, trăia cu o femeie de 20 ani, iar când aceasta a îmbătrânit a fost înlocuită cu sora ei…
Mama s-a căsătorit cu Eugen dar nu locuiau împreună. În sectă era propovăduită abstinenţa sexuală, dar aproape toţi futeau ce puteau. Eugen o trişa pe mama cu una Nina (membră în aceeaşi sectă şi prietena mamei), iar mai târziu mama şi-a trişat soţul cu fratele acestuia…
Eu, un copil, vedeam şi tăceam. Îmi băteam joc de credinţa lor prorocind alături de mama mea. Era joaca mea, modul meu de a râde de credinţă şi zeul lor.
Cum am ajuns să mă joc aşa?
Şi acum mă bufneşte râsul când îmi amintesc!
În rugăciunile mamei amestecate cu aşa zise prorociri, Dumnezeu îi „zise” că va fi vindecată de toate bolile, dacă va posti şi se va ruga. Aşa că mama a trecut la o serie de posturi fără mâncare şi apă, câte şapte zile consecutiv. Bea şi mânca seara doar odată, cel mult îşi umezea buzele şi scuipă apa în restul timpului. Probabil înfometarea o ajută să ”audă” mai bine” vocea Domnului”…
Şi a venit ziua când” domnul” a hotărât să o ”vindece”.
A fost o nebunie! În timpul ”orei de rugăciune” care atunci a durat… câteva ore, am asistat la înnebunirea totală a mamei mele. Ţipete cu ”aşa vorbeşte Mesia”, treceri de la o stare la alta, asistam impasibilă, pentru mine nu era nimic fantastic! Deja dumnezeul ei îi confirmase că eu am ”darul prorocirii” că ea, deci nu credeam nimic! Îmi vedeam de desenele mele, chipurile aveam ”viziuni” şi îmi era mai uşor să desenez decât să scriu… Pentru mine era important că puteam trişa şi puteam face ceva în timpul orelor de rugăciune…
După câteva zile de la ”vindecarea” mamei, dumnezeu i-a „vorbit” din nou şi i-a „spus” că este timpul ca şi eu să fiu vindecată sau să fiu ”trecută la odihnă”, iar mama i-a răspuns: ”facă-se voia ta”! În mintea mea de copil a fost clar! Mama nu mă iubea! Nu şi-a rugat zeul să mă cruţe aşa cum făcuse pentru alţii, ameninţaţi în acelaşi mod. Asta a durut. Nu credeam în Dumnezeu, dar îmi iubeam mama. Ca să-i fac ”jocul” am hotărât că nu am chef să mor! M-am pregătit temeinic!
Se apropia o sărbătoare şi „fraţii şi surorile” veneau să se adune în casa noastră. Vroiam asistentă cât mă numeroasă! Deja învăţasem pe de rost ce avea să-mi” vorbească” Dumnezeu…
Nu aveam talentul şi curajul de a mă manifesta live, dar o făceam în scris. La data stabilită am aşteptat cuminte rândul meu la rugăciune. Casa era plină, câţiva dintre „fraţi” pomeniseră ceva în rugăciunile lor despre cruţarea mea, dar nimic convingător! „Facă-se voia ta” şi „Domnul a dat, domnul a luat” erau suficiente.
În general nu mă rugam decât când eram obligată, ziceam câte un „amin” strident ca să le zgârii urechile, iar rugăciunea era maxim ”Tatăl nostru”.
De data asta am improvizat, numai ştiu ce, ştiu că în momentul în care m-am plictisit am tăcut şi am început să scriu textele compuse din timp şi memorate. Mama şi ceilalţi au rămas muţi! Eu scriam de zor cu limba scoasă, tic pe care îl am şi acum când sunt concentrată. Numai ştiu ce am scris, au trecut peste patruzeci de ani, dar am scris vreo şapte pagini. Îmi amintesc că am scris că am fost vindecată (m-am născut cu strabism moştenit de la tata, mama nu m-a dus niciodată la oftalmolog, singura mea ”boala” era strabismul, deci vizibilă.
Toţi au început să „laude bunătatea lui Dumnezeu” şi casa s-a umplut de „amin” şi” aleluia”!

Origini…

Mama . Provine dintr-o familie tradițională. Tatăl tătar moldovean, mama bulgăroaică. Dar așa cum se întâmplă în familiile tradiționale, bunica a fost părăsită în favoarea unei alte femei și a rămas singură cu doi copii. Toate astea după război. Bunicul a cochetat cu legiunea, îi plăcea să poarte armă. Când era bolnav eram toți convocați la „patul lui de suferință”…ne spunea că îi este frică de moarte pentru că are crime pe conștiință și nu știe dacă dumnezeu l-a iertat…
Bunicul era sectant, mama lui a fost adventistă. Așa a prins mama microbul religiei…
Dar bunicul a devenit „credincios” târziu, știu că a fost convertit de mama.
Bunica nu a avut treabă cu religia. Cât a fost tânără a mâncat, a băut, a tufut…La bătrânețe a devenit ortodoxă practicantă…ținea trei zile din postul pastelui și tăia porcul de Ignat. Mergea la biserică când erau pomeni, iar eu mâncam fericită colivă (singurul lucru bun produs de ortodoxie).
Mama s-a căsătorit din dragoste cu tata. Bineînțeles virgină…Nu a făcut o nuntă și nu și-a botezat copiii. Dar ăsta nu este meritul ei, ci al tatălui meu, ateul.
La un am de la cununie a venit pe lume fratele meu. Dar tot atunci s-a produs și o transformare…Din femeia elegantă , care mergea săptămânal la teatru și la opera, care dansa pe ritmurile la modă și chefuia vineri seara din familia tatălui meu, a devenit o femeie total dezinteresată de viața socială și a început să frecventeze biserica AZS din Popa Tatu (podul Grant, demolată în anii 80). A refuzat să mai participe la chefuri și să meargă la teatru.
Transformarea l-a speriat pe tata și a decis să o sperie și el… A depus actele pentru divorț în speranța că o va face să renunțe la sălbăticirea ei…
O iubea pe mama și își vroia femeia înapoi, nu străina care devenise…Mama nu s-a lăsat. A continuat divorțul, dar a continuat să locuiasca alături de tatăl și fratele meu, să doarmă în patul conjugal…
Așa am fost concepută eu…La sfărșitul divorțului, mama a pierdut custodia fratelui meu. Judecătorul a decis ca fratele meu să rămână la tata…Motivul divorțului a fost religia.
M-am născut la șase luni după divort…Tatăl meu a reîncercat șase ani să se împace cu mama. Zadarnic! Ea nu a vrut.
A dat dovadă de sadism stricând o familie . Tata nu i-a interzis niciodată religia ei, i-a cerut doar să participe alături de el la viața socială.
Din fericire mi-am moștenit tatăl psihic, iar fizic bunica paternă, motiv pentru care încă de mic copil mi-a reprosat asemănarea.
Dacă nu ar fi fost religia și boala psihică ar fi fost o mamă bună, dar datorită religiei m-am simțit mereu pe ultimul loc în inima ei. Nu exagerez și nu mă consider victimă.
La 29 de ani, dupa câteva internări la psihiatrie, mama a fost pensionată pe caz de boală. Asta īnainte de a fi înscrisă la școală. Cu noi locuia și sora mamei care a devenit membra a aceiași secte. Sub pretextul că o învață fotografia, „predicatorul” si-a făcut-o amantă…
Mama nu vedea nimic …Toată lumea știa, inclusiv eu(deși eram foarte mică) …
Nu îmi amintesc momentul în care a început să „audă” voci, îmi amintesc însă că „frații și surorile” erau fascinați de „profețiile” ei și o considerau”aleasa Domnului” deși știau toți că este pensionata din cauza problemelor psihice.
Problemele ei s-au agravat dar refuza tratamentul și internările.
Mama a fost o femeie frumoasă cu niște ochi verzi imenși. Era curtată de”frați”…I-a refuzat pe toți. Până a apărut Eugen, un escroc licențiat.Mama se considera o intelectuală…dar nu am văzut niciodată carți(înafara celor religioase( în mâna ei.Este adevărat, avea un bacalaureat și o postliceală când astea însemnau ceva…
S-a căsătorit cu Eugen pe ascuns, nu a avut nici martori…A apelat la alte persoane care se căsătoreau atunci. Eu am fost lăsată singură īn casă..Eram obișnuită. Obișnuia să mă închidă în casă și să meargă la piață 5-6 ore…
M-au luat cu ei în luna de miere…Ca să scape de mine îmi dădeau bani și mă trimiteau să îmi cumpăr păpuși..
Eugen nu a locuit cu noi. Mama vroia să trăiască în abstinență sexuală…iar el a fost de acord. Practic își vedea de viața lui.

Dupa câțiva ani, mama a aflat că trăia cu fata unui”frate”…Dar înainte de asta, Eugen obținuse „binecuvântarea de predicator, ceea ce ia dat posibilitatea să prostească o mulțime de”frați”.

În momentul în care a aflat, mama a făcut un șoc nervos care a declanșat psoriasisul. Tot corpul eu cu excepția feței și mâinilor a fost acoperit de crustă… Nu a divorțat dar au întrerupt orice legătură. În timpul căs!toriei l-a cunoscut pe Grigore, fratele lui Eugen. După separare s-a îndrăgostit de el. Omul avea calități dar și defecte.Fusese căpitan de vas în marina fluvială, dar abandonase pentru o femeie. Acum plimba lumea cu vaporașul în parcul Herăstrău…

Era inteligent, pot spune genial, dar alcoolic. Am citit o carte scrisă de el care nu a văzut lumina tiparului. Pot spune fără să exagerez că este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată.

Relația lor a durat un an, apoi din diverse motive (ar fi fost o tragedie în sectă dacă se afla că profeteasa trăiește cu fratele bărbatului) au terminat-o.

Eu am crescut, mi-am făcut o familie, am adus pe lume un copil, mama a rămas aceiași. Din fericire când copilul a împlinit 6 ani, am reușit să îmi cumpăr o garsonieră. Am fost îngrozită când mi-am auzit fiul recitând versete biblice…

Fanatismul ei a continuat din ce în ce mai puternic. Când încă locuiam cu ea, i-am dat o sumă importanta de bani pentru a cumpăra tot ce este necesar în cămara unui om. Banii mei, munciți cu greu au ajuns în buzunarul predicatorului. Din acel moment am refuzat să îi dau bani și cumpăram singura ce era necesar. Fapt care a provocat multe scandaluri.

Nu m-am certat niciodată cu mama pentru lucruri importante, ne-am certat în fiecare zi pentru religie. Non stop, încerca sa mă aducă „pe calea lui Jesus”. Aș fi putut să zic ca ea și să fac ca mine, dar am refuzat compromisul. Mi-a promis bani și ajutor în schimbul „credinței” mele…Nu am vrut deși aveam nevoie de ajutor…M-am ajutat singură. Am refuzat să îngenunchez, să mă rog, să fac orice ține de religie. Asta aducea inevitabil certuri, blesteme și amenințarea cu iadul. Fără să să știu ca atei renumiți au spus asta, întotdeauna îi spuneam: că nu am prieteni în rai și că ea m-a făcut atee, oblig!ndu-mă să citesc Biblia.

Mi-am văzut de viața mea dar nu am abandonat-o. Este trist că nu am putut niciodată să-i cer un sfat. Am încercat…Raspumsul ei a fost:”pocăiește-te că vine sfârșitul lumii!”

A divorțat , iar după câțiva ani s-a recăsătorit. Cu un sectant, care la fel ca Eugen a profitat de”notorieitatea ei în lumea lor. Și Toni a ajuns predicator…

În ultima perioadă mergea prin penitenciare și căuta deținuți pe care să îi convertească în schimbul pachetelor cu alimente…A găsit destui.

Mulți dintre prietenii ei au murit înaintea ei. Singurele care am rămas alături de ea am fost eu și amărâta din Colentina. Soțul ei se instala la ea doar iarna ca să beneficieze de căldura plătită din pensia ei.

Am îngropat-o într-un cimitir privat, pe ultimul drum au fost doar câțiva membrii ai familiei și soțul care a făcut crize când a constatat că nu există bani în casă… O viață irosită, o familie distrusă.

RAMASITA

In secta mamei, un grup de fanatici proveniti dintre adventisti si reformisti regulile erau dure. Practic oamenii aia nu aveau timp sa traiasca. Programul unei zile normale incepea bineinteles cu ora de rugaciune intre 06.00-07.00. Bineinteles ca trebuiau sa se prezinte imbracati si femeile musai cu broboada pe cap. Se incepea cu o rugaciune care la mama putea sa dureze doua ore…apoi urma o cantare, uneori destul de tare(vecinii trebuiau oricum sa se trezeasca si sa plece la munca). Urma o lectura din biblie sau din cartile lui Ellen G. White (pe care niciodata nu am putut sa le citesc pentru ca nu intelegeam). Apoi mai urma o cantare si rugaciunea de final. Daca serveau micul dejun era iarasi momentul unei rugaciuni. Rugaciunile se faceau in genunchi si cu voce tare…se pare ca zeul lor nu avea darul de a le citi gandurile.
La pranz indiferent daca serveai masa sau nu era iarasi timpul pentru o rugaciune. Seara se repeta figura cu ora de rugaciune intre 18.00-19.00. In timpul zilei mai citeau cate ceva, se mai rugau cu sau fara motiv, iar daca venea cineva in vizita , evident mai faceau doua rugaciuni. La venire si la plecare.
Asta era o zi normala, nu de sabat sau alte sarbatori.
Cei care munceau se rugau mai putin(probabil se rugau in gand si in picioare) stiu persoane din secta pe care le apuca cacarea la orele stabilite si se refugiau in wc sa-l laude pe „domnul”…
Sambata incepea de vineri seara de la ora 18.00 .Mancarea se prepara inainte, in sabat doar se incalzea. „Slujba” de vineri seara dura doua-trei ore. In zilele de sarbatoare nu cumparau, nu munceau, nu faceau nimic.
Sambata se adunau in casa unui membru, mult timp au facut asta in casa noastra. Intre 09.00-12.00 avea loc predica de sabat. Multe rugaciuni, cantari, ora de studiu si predica.
Apoi urma masa de pranz. In general mancau impreuna si ramaneau impreuna toata ziua.
Mama rezolvase problema cu sambata. La oficiul postal unde muncea exista posibilitatea sa munceasca duminica in telegraf, dar multi aveau problema in gasirea unui loc de munca.
Urma slujba de dupa amiaza tot de trei ore si apoi ora de rugaciune de seara…
Aveau multe sarbatori. Sarbatoreau impreuna cu evreii sarbatorile lor( pastele si corturile), luna noua, ziua ispasirii si altele pe care nu le mai tin minte. Pentru a putea sta acasa in sarbatori, isi luau concediul de odihna sau medical.
Pastele si Corturile durau opt zile… zile in care se facea doar mancare. Nu cumparau nimic. Nu faceau baie! Sa faci baie era considerata o munca!
Am fost de cateva ori „musafira” de sarbatori. Eram prea mica sa ma pot opune.
Imi amintesc de sarbatoarea corturilor din Cerasu, la Piroiu.
S-au strans cateva zeci de pocaiti din toata tara. In Cerasu erau multi si deci era loc de cazare.
Eu fusesem abandonata toata vara acolo. Piroiu se pregatise temeinic. Era o onoare pentru el. Banuiesc ca mama isi convinsese „fratii si surorile” in semn de multumire pentru ca scapase de mine toata vara…Pentru ca sarbatoarea este toamna, impodobise doi copaci cu fructe si legume din gradina lui si construise o masa uriasa in curtea stanei.
Eu reuseam sa fug de la rugaciuni si predici.
Pe perioada verii imi daduse sarcina sa pazesc vacile sa nu intre in plantatia de puieti (brazi) care era in apropierea stanii. Luam cainii (ciobanesti veritabili) si goneam vacile spre plantatie… Am reusit sa-i trisez si reuseam sa fur destula branza sa hranesc cainii.
Printre sectanti erau destui oameni buni, oamenii simpli care credeau ca ei sunt „cei alesi”. Eu deja nu credeam in zeu. Imi era mila de ei. Inca ma jucam de-a prorocita, dar evitam sa”prorocesc”. Fiind copil gaseam motive…Cand cineva ma ruga sa-l intreb ceva pe zeu, ma lovea somnul…
Minteam non stop! Eram fortata sa o fac! De mult timp refuz sa mint. Este un drept pentru care am luptat mult timp.

Moștenirea

Purtăm în noi o parte din calitățile și defectele părinților noștri. Am moștenit de la tata talentul la desen, pasiunea pentru lucrurile făcute de mâna omului, cu dragoste și creativitate, caligrafia, ateismul și strabismul. De la mama am moștenit psoriasisul… Fratele meu a avut neșansa să-i moștenească fanatismul religios și psihoza.
Mama nu refuza medicina dar nu își lua medicamentele după prescripția medicului, știa ea mai bine…A refuzat să mă ducă la oftamolog, dar mergea cu mine la medic dacă nu îmi putea controla febra, sau dacă nu cunoștea boala de care sufeream.
Din fericire nu am fost un copil bolnăvicios, însă întotdeauna înainte de a merge cu mine la medic, se ruga…
Ea a fost toată viața bolnava. Nu fizic, psihic. Alimentația proastă (lipsa totală a cărnii, posturile negre, perioada în care a fost vegană) i-au sensibilizat organismul.
Am fost mereu anemică, deși primeam fructe din belșug, aveam nevoie și de carne. Bunica nu avea curajul să îmi dea, nimeni nu avea curajul…
Prima dată am mâncat carne pe la 10-11 ani, în casa prietenei mele Camelia. Părinții ei au avut acest curaj și știu ca au amenințat-o cu bătaia dacă îi spune mamei. Acei oameni simpli au avut curajul să o înfrunte! Toți ceilalți nu eram decât niște spectatori…
Tot părinții Cameliei m-au dus pentru prima oară la un cinematograf. Am fost fascinată! Urmărisem câte ceva la televizorul bunicii sau în diverse case ale prietenilor. În casa noastră nu exista nici măcar un radio. Mai târziu, obișnuiam să merg la bunica joia, să ascult Cenaclul Flacăra. Lucruri care pentru oricare copil erau normale, pentru mine erau interzise.
Nimeni nu avea curajul să intervină. Nici când am fost scoasă de la școală nu a intervenit nimeni. Nu le păsa!
În momentul în care am avut curajul să mă răzvrătesc, au fost însă destui care m-au făcut obraznică…
Îmi este greu să îmi amintesc, pentru că doare. Mult timp mi-am refuzat amintirile. Am avut un instinct de supraviețuire puternic…
Am trăit despărțită de fratele meu și nu am reușit să am o relație normală cu el. El mă invidia pentru că sunt cu mama (credea că sunt iubită, alintată…)eu îl imvidiam că merge la școală. El a avut șansa să facă școală, acum este posesorul unui doctorat în filozofie. Eu am rămas cu cele zece clase și regretul că nu am fost destul de puternică și ambițioasă să fac mai mult.
Dar în ciuda tuturor am fost un copil normal. Eram obligată să învat versete biblice ca să fiu lăsată afară, dar învățam și eram alături de ceilalți copii. Este adevărat că existau copii care mă evitau și asta pentru că așa fuseseră învățați de părinții lor, dar erau destui alti copii cu care mă jucam.
Era perioada Nadiei, toate fetițele ne visam campioane și organizam adevărate competiții în spațiu verde al blocului. Dacă i-ar fi păsat cuiva, aș fi putut face un sport. Am încercat mai târziu, dar nu am avut nici un sprijin din partea „familiei” și a trebuit să renunț. Singurul lucru pe care l-a remarcat mama mea a fost că pot să îmi fac singură haine, altceva nu a observat niciodată. Nu o să înțeleg niciodată cum poate cineva să își facă, copilul nefericit pentru o fantasmă.

Intrebari

Nu pot sa nu ma intreb: cum ar fi fost viata mea daca m-as fi nascut intr-o familie normala? O familie normala, nu traditionala!
Cum ar fi fost viata mea daca m-as fi nascut intr-o tara normala, nu in blocul comunist?
Probabil as fi avut sansa sa traiesc, nu sa supravietuiesc, pentru ca o parte din viata asta am facut, am supravietuit.
Nu vreau sa pozez in victima, niciodata nu m-am simtit asa, dar am fost marginalizata si aratata cu degetul fara a avea vreo vina. Nu a fost vina mea ca eram fata pocaitei de la 5. Vinovati pentru asta sunt cei care au aratat cu degetul dar nu au facut nimic! Daca eu am reusit sa scap de teroarea vietii intr-o secta, nu toti au reusit .Sunt inca destui copii care traiesc o teroare inimaginabila si nimeni nu face nimic.
Este foarte usor sa judeci dar majoritatea nu au nici o sansa, iar cu timpul vor deveni asemeni parintilor lor. Mi-ar place sa pot face ceva pentru ei…Intr-o secta nu exista viata normala. Secrantii care spun ca traiesc normal, mint pentru a se proteja. Viata intr-o secta este extrem de dura pentru un copil. Ma refer la sectele provenite din AZS. Majoritatea sunt ovo-lacto-vegetarieni sau vegani. Pe langa sambata in care nu fac nimic, exista nenumarate sarbatori. Luna noua, pastele, sarbatoarea corturilor, ziua ispasirii,rusaliile( tinute odata cu cei din cultul mozaic)… In fiecare zi exista doua „ore de rugaciune” dimineata si seara. Exista zile de post negru care pot fi consecutive(putina apa seara) dar in general copiilor li se da de mancare. Postul are rolul de apropiere de Dumnezeu, cu burta plina nu este posibil!
Dar copiii nu sunt scutiti de nesfarsitele rugaciuni si nu sunt lasati sa se bucure de copilarie. Sectantii nu sunt buni parinti, pentru ei pe primul loc este dragostea fata de Dumnezeu, copii fiind lasati pe ultimul loc. Sunt dura dar asta este realitatea. Violenta este mereu prezenta, stiu copii care erau batuti pentru pacatele viitoare! Scoala(daca sunt lasati sa o frecventeze), este locul in care ei vin in contact cu necuratu’ iar tot ce nu este scris in Biblie este considerat fals sau erezie. In general sunt oameni cu IQ redus sau mai rau, cu grave probleme psihice.
Desi „fratii si surorile” stiau ca mama era pensionata pe caz de boala si avusese multe internari la psihiatrie, o credeau atunci can”prorocea”.Mesajul era repetativ, intotdeauna incepea cu” asa vorbeste Mesia”, eu invatasem pe de rost frazele! Nimeni, niciodata nu i-a spus ca este nebuna, toti cadeau in adoratie! Sincer? Erau mai nebuni decat ea!
Nu stiu cand s-a declansat boala ei dar cred ca a fost bolnava din adolescenta. A refuzat sa mearga la liceu la zi, alaturi de tineri de varsta ei si a preferat sa faca liceul la seral desi nu muncea. Cand s-a casatorit cu tatal meu parea normala, dar in scurt timp a refuzat sa mai participe la viata sociala si sa frecventeze locurile pe care inainte le iubea( teatru, opera…).Incercand sa o coboare cu picioarele pe pamant, tata a introdus actiune de divort desi o iubea. Avea un copil mic si era insarcinata cu mine…Ea si-a ales dumnezeul si si-a parasit copilul! Asta nu este reactie de om sanatos psihic! Am mai cunoscut cazuri printre „frati si surori” de abandonare a familiei fara un motiv real. Multi timp dupa divort tata a incercat sa o convinga sa se impace, intotdeauna l-a refuzat si niciodata nu am auzit-o spunand ca regreta ce a facut.
Pe atunci era inca membra AZS iar „fratii si surorile” au considerat asta normal. Singurul lucru pe care l-a facut predicatorul a fost sa o sfatuiasca sa avorteze! I-a vorbit in pilde: „copacul nu sufera pentru o crenguta”. Mi-a reprosat mereu ca si-a sacrificat viata pentru mine! Halal sacrificiu !
Am trait despartita de tatal si fratele meu. In ultimii ani din viata tatalui meu am inchegat o prietenie cu el, nu l-am judecat niciodata. Cu fratele meu insa relatia s-a terminat. Din nefericire a mostenit boala(certificata de medic) si fanatismul mamei. Diferenta? El este fanatic ortodox!

Bucceluta

Dupa retragerea de la scoala, mama a decis sa ma ascunda de frica sa nu fiu luata de „protectia copilului”..A fost perioada in care am fost dusa prin toata tara si lasata in grija „fratilor si surorilor”. Practic am fost abandonata! Am stat vreo patru luni in Cerasu la familia Piroiu. Piroiu era ciobanul satului si avea si o casuta compusa dintr-o camera si un grajd, aproape de stana. Teoretic era bogat, avea pamant mult, gradini, livezi, oi, vaci, cai… Practic, traiau intr-o saracie lucie…
Nu eram alimentata, eram obligata sa-mi spal singura hainele si faceam baie odata pe luna…Coboram rar in sat, eram tinuta pe munte. Eram pusa sa supraveghez vacile, chiar sa strang fan

Ma ascundeam si plangeam. Vesnic flamanda, eram obligata sa fur branza din butoaiele pline…Am fost prinsa si am fost certata: ” branza aia costa bani”!
Aveau patru fete si un baiat. O fata era de varsta mea. Luminita nu a fost niciodata la scoala, era rea cu mine si se legana singura ca sa adoarma…Ceilalti „copii” erau adulti si ma ignorau.
Erau la fel de fanatici ca mama si foarte duri. Fetele mari aparent nu ieseau din cuvantul tatalui lor, munceau mult, dar noaptea dispareau…Stiam ca se duceau cu diversi barbati din sat.
In secta moralitatea era doar un cuvant…Se predica abstinenta dar toti isi faceau de cap.
In timp ce eu supravietuiam in niste conditii greu de descris, mama era in Bucuresti si isi petrecea timpul in „slujba Domnului”.
A venit sa ma recupereze in octombrie, in timpul „sarbatorii corturilor”. Atunci ” mosia” lui Piroiu s-a umplut de sectanti din toata tara.
Inainte de a venii mama m-au coborat la casa din sat, am facut baie intr-o albie si mi-au dat haine curate( hainele mele cu care nu am fost lasata sa ma imbrac).
Au facut chiar si prajituri dar cand am vrut sa iau, mi-au zis ca nu sunt pentru mine, sunt pentru musafiri.
Singurul lucru bun acolo a fost ca nu erau atat de multe rugaciuni, iar in casa de pe munte puteam sa stau in genunchi pe pat, pentru ca jos era pamant.
Sambata eram pusa sa citesc cu voce tare din Biblie. Luminita nu stia sa citeasca…Eu am fost prima ei invatatoare. Abecedarul a fost Biblia si Imnurile crestine. Cand am plecat de acolo stia alfabetul si citea.
Imi petreceam zilele in compania cainilor, ei erau prietenii mei. Furam si pentru ei mancare, erau flamanzi la fel ca mine.
Imi era frica, lupii si ursii erau peste tot. Un lup a venit la cativa metri de casa iar ursii veneau frecvent in livada de pruni de langa casa.
Am urmarit profilele facebook ale membrilor familiei Piroiu, se pare ca dupa moartea „tatalui”au abandonat secta.
Eu nu i-am mai vazut de atunci si sincer, nu vreau sa ii salut.
Mama a intrerupt legatura cu ei, pentru ca una din fiice a avut o aventura cu sotul ei, escrocul.
Am mai fost in Cerasu de cateva ori dar la alti sectanti. Erau in numar mare , cateva zeci de persoane. La fel de fanatici si traind in aceleasi conditii mizere desi exista posibilitatea sa se pastreze igiena.
Familia Onoiu era numeroasa.Mama a mentinut o prietenie relativ stransa cu Lenuta. Aceasta era parasita de barbat si avea patru copii. Baietii erau mari, plecati de acasa.
In casa locuia Lenuta cu fiicele ei, una de varsta mea, una mai mica. In casa era mizerie, nimeni, niciodata nu facea curatenie. Stiu ca am fost culcata intr-o camera separat unde nu am putut dormii din cauza puricilor. Meniul principal era o ciorba de iarba, pentruca nu prea existau legume in ea, fara ulei( pentru ca era rationalizat si merge si fara…)in care arunca cateva prune verzi sau corcoduse pentru acreala…Lenuta, pe atunci o femeie tanara refuza sa faca baie intr-o anumita perioada a lunii. In casa putea!Fetele desi mici erau obligate sa munceasca din greu. Cea de varsta mea, s-a imbolnavit de tuberculoza osoasa. Din fericire a ajuns la medic. Dupa numeroase operatii, cum s-a intors acasa a fost pusa sa sape si sa coseasca iarba…Cea mica avea probleme grave cu inima, nu stiu cum a reusit sa ajunga la medic, probabil a chemat cineva ambulanta…A plecat de acasa de copil si a preferat sa fie sluga in casa unor strainii.
Oamenii aia aveau posibilitati sa traiasca nornal, dar nu erau capabili sa o faca!

Nu toti sectantii unde am fost dusa erau jegosi. In Gorgota/ Dambovita, am fost dusa la o femeie super din toate punctele de vedere.

Marioara, o femeie singura, niciodata casatorita(traise o viata cu un barbat insurat), desi in aceasi secta era total diferita. Avea o casuta mica, modesta dar impecabila.A fost singura sectanta de care m-am atasat si la care m-am intors cu placere. Toata vara cara lemne cu carca din padure. O insoteam, dar niciodata nu m-a lasat sa o ajut!Pentru ca ii placea sa coasa(„traditionalele”cusaturi pe etamina) si pentru ca eu stiam sa cos(cred ca am „furat”de la bunica)i-am umplut casa de stergare si perne…In casa Marioarei mi-am sarbatorit pentru prima data ziua de nastere!

21 august 1978…Marioara s-a trezit la ora 05.00, s-a dus in Targoviste si a cumparat pepene rosu si prajituri. Cand m-am trezit(destul de tarziu)masa din bucatarie era aranjata festiv! Nu imi venea sa cred! Nimeni, niciodata nu imi sarbatorise aniversarea ! Prietenele mele( nepoatele Marioarei) erau deja invitate. Am primit cadouri!

„Vacantele” la Marioara au fost vacante reale si normale. Eram lasata la discoteca din sat, nu eram pusa in genunchi, aveam prietene normale!

Marioara obisnuia sa vina seara sa ma priveasca cum dansez, am avut placerea sa o aud zicand unei femei” fata mea danseaza cel mai bine”!Mama Marioarei o batranica speciala, care de dragul fiicei ei devenise”sectanta”, era la fel o femeie fantastica. Deci se poate sa fii sectant si totusi om bun. Exceptia care confirma regula!

Eu si scoala

Nu am amintiri frumoase din primii ani de scoala. Eram un copil inteligent dar pentru ca eram fata pocaitei, niciodata nu m-am simtit apreciata.
La materiile in care aveam ore sambata si absentam, intotdeauna am avut nota 6 desi meritam 10. Mergeam la colegul de clasa care statea in bloc cu mine si imi luam temele. Niciodata nu m-am prezentat cu temele nefacute Eram mereu pedepsita pentru tot ce se intampla in clasa. Colegii dadeau vina pe mine iar eu taceam.
Este adevarat ca am avut o invatatoare dura. Unui coleg i-a rupt urechea…Mereu eram batuti cu linia la palma, iar toti pantalonii mei erau distrusi deoarece eram des pedepsita sa stau in genunchi…Nu era suficient ca eram obligata acasa, la scoala era la fel!
In ciuda pedepselor si notelor mici nemeritate imi placea la scoala !
In clasa alla nu am fost facuta pioniera, nu meriram sa port cravata rosie …Pentru un copil asta era grav! Am plans…
Acum ma bucur! Pot spune fara a mintii ca nu am fost niciodata comunista si mai ales, nu am fost bagata in troaca de un popa…
La examenele la fara frecventa m-am descurcat onorabil. Acolo nu existau note mari dar era drept asa.
M-am simtit eleva cand am fost in liceu, aveam colegi de toate varstele, unii veniti de la zi( sportivi, o balerina la opera romana)…Aveam si colegi in varsta, veniti sa isi faca minim 10 clase pentru a obtine un plus de bani la pensie. Eram multi, 80 elevi intr-o clasa…Existau putine licee in care exista clasa alXa seral. In perioada aceea se dadeau cele doua trepte si era dificil sa intri intr-un liceu bun. Unii si-au platit intrarea, eu nu aveam bani, am invatat.
Am avut surpriza sa il am profesor de geografie pe prietenul instructorului meu din scoala de ghizi montani( despre aventurile montane voi scrie mai tarziu).Oprea a avut mari pretentii de la mine ! Stiu ca am facut geografie la nivel de universitate !!
De multe ori mergeam vineri seara la scoala cu rucsacul si in bocanci, terminam tarziu orele si preferam sa plec direct pe munte.
Am avut multi profesori excelenti si faceau tot ce puteam sa ajung la scoala. Am fost si corigenta…Nu am priceput nimic din matematica iar profesorul era incapabil de a preda ceva. Era un maistru, care in vacanta de vara a fost dat afara pentru ca jignea si era incapabil.
In liceu nu stiau ca sunt fata”pocaitei” si am fost tratata la fel ca ceilalti.
Si invatam! Faceam eforturi mari sa pricep dar datorita lacunelor nu am reusit la materiile realiste. Cel putin matematica si fizica au ramas mistere pentru mine. Nu sunt rusinata de asta! Sunt destui care au o licenta dar nu stiu nimic.
Mama a fost obligata sa accepte, nici macar nu a facut scandal!
Imi amintesc ca a ramas intepenita cand i-am pus in fata certificatul de absolvire a opt clase. Indiferent ce vor crede si zice unii dintre voi, pentru mine este o realizare. As fi vrut sa merg mai departe (am intrat de trei ori in clasa aXla) dar nu am avut destula putere. Aveam deja un copil si un loc de munca…

Păgâna

În secta mamei la fel ca în toate sectele sâmbetiste, nu eşti botezat decât în momentul în care ei cred că eşti pregătit spiritual. Din fericire, am scăpat de „troaca popii”! Nu ştiu decât din povestirile altora despre „ritualul botezului”. Ştiu că se face într-o apă curgătoare şi eşti îmbrăcat într-un cămăşoi alb!
Mama a încercat mereu să mă întoarcă la cele”sfinte” acest lucru provoca veşnice conflicte între noi. Când vedea că nu reuşeşte să obţină nici măcar o minciună, începea să mă ameninţe cu iadul şi să mă blesteme. Blestemele sunt foarte frecvente la ei, la fel şi jurămintele. Niciodată nu am înţeles de ce trebuie să juri. Cuvântul tău nu este suficient? Nu am jurat niciodată nimic, am promis şi am încercat să mă ţin de promisiune, iar blestemele mă fac să râd! Am cunoscut în virtual „atei”care se jurau încercând să dea credibilitate minciunilor lor..
Nu aveam încă 14 ani când un sectant a încercat să negocieze cu mama, mariajul meu. Am făcut un adevărat scandal când am aflat scopul venirii lui în casa noastră! Să nu vă închipuiţi că discuţia a avut loc în prezenţa mea! Am auzit discuţia întâmplător, apoi am ascultat o parte din ea şi m-am enervat! Am luat o păpuşă, am intrat în camera mamei şi am aruncat cu păpuşa în capul „peţitorului”!
” Idiotule! Sunt un copil!”
Habar nu am cum am putut să fiu atât de violenţă! Cred că am şi înjurat! Mama s-a speriat de reacţia mea şi l-a scos afară pe uşă… După un timp erau iar buni prieteni dar nu a mai venit niciodată în casa noastră.
Băiatul lui nu a mers niciodată la şcoală. Ştia să citească şi probabil să scrie. Copiii pocăiţilor sunt învăţaţi să citească pe Biblie.
Vă puteţi imagina un copil care învaţă alfabetul din Biblie?
Mai târziu am aflat că amărâtul ăla s-a căsătorit cu o pocăită şi aveau doi copii. Trăiau în sărăcie lucie, iar copiii lui erau fericiţi când aveau o bucată de pâine pe masă…
Singurul lucru pe care l-am învăţat de la mama a fost să ajut. Erau momente când era o persoană caritabilă. Când am auzit de sărăcia în care trăiau, i-am dat haine care rămaseră mici copiilor mei şi bani ca să le cumpere ciocolată. Copiii ăluia au mâncat prima dată ciocolată cumpărată din banii mei!
Majoritatea pocăiţilor cunoscuţi erau extrem de săraci, dar îşi plăteau „zecimile”. Pe seama lor trăiau bine”predicatorii”…
Nu o să uit niciodată cum mama postea zile întregi, iar Dumitru servea masa la restaurant, şi nu la unul modest ci la Lido… Într-un moment de milă, mătuşa mea (pe atunci amanta oficială) m-a luat cu ea, dar mi-a atras atenţia să nu îi spun mamei. Am tăcut! Mama nu a aflat niciodată!
Este greu să îmi amintesc, au rămas cicatrici…

Întoarcerea la şcoală

Cum am împlinit 14 ani cu ajutorul bunicii materne m-am înscris la fără frecvenţă. Îmi amintesc ziua în care mi-am dat examenele pentru clasa a-lll-a şi a-Va. Aveam emoţii şi îmi era frică! Nu ştiam dacă am reuşit să învăţ suficient, pentru că nu am avut posibilitatea să îmi procur manuale. Şi totuşi am reuşit! Pentru celelalte examene m-am înscris la o şcoală din zona Iancului. Se dădea examen la o materie pe zi şi examenele ţineau aproximativ 10 zile. Problema mea era că mama deşi nu mă mai forţa să particip sâmbătă la predică şi rugăciuni, nu mă lasă nici măcar să ies din casă.În celelalte zile eram relativ liberă. Ştiu că bunica a găsit o soluţie, dar nu îmi mai amintesc ce. Nu mi-am putut da toate examenele la timp dar când am împlinit 18 ani, m-am înscris în clasa a-X-a la Liceul de chimie industrială/clasa de chimie.
Aveam multe lipsuri dar profesorii m-au înţeles şi ajutat.La materiile în care nu aveam nevoie de materia predată înainte, eram eminenţă, la cele unde trecutul conta, am fost şi rămas o ignorantă.
Odată cu adolescenţa am reuşit să îmi fac prietene şi prieteni, să trăiesc aproape normal. Îmi confecţionam singura vestimentaţia şi asta m-a ajutat să nu am încă un complex, pentru că eram complexata de lipsa şcolii deşi eram conştientă că ştiu mult mai multe decât cei care o frecventau.
Eram un copil cuminte dar rebel, prea puţini ştiau că nu am o viaţă normală. Nu spuneam nimic, nimănui. Nimeni dintre prietenii mei nu a ştiut când îmi făceam şcoală la fără frecvenţă.
În perioada adolescenţei mi-a dat o mână de ajutor prietena mamei, Adalia. Pictoriţă şi membră a Uniunii artiştilor plastici, s-a oferit să-mi cumpere materiale pentru a face felicitări. La 15 ani eram expertă în vitralii şi icoane! Felicitările pe teme religioase se vindeau bine… Deci ea, o pocăită îmi oferise posibilitatea de a câştiga bani, făcând icoane! Mai târziu un pictor de biserici m-a vrut ucenică… dar nu a acceptat mama. Eu aş fi vrut! Sunt convinsă că aş fi rămas tot atee, pentru mine era clar că Dumnezeu nu există! Citisem deja destule cărţi despre lagărele de concentrare naziste, despre inchiziţie, despre sclavie…
Nu pot înţelege cum oameni care au avut parte de o educaţie pot crede în zei, cum se pot ruga lor, cum pot accepta că, copiii lor să fie îndoctrinaţi forţat.

Tabita, Fiica Diavolului

După ce am aruncat Biblia la gunoi, am început un real război cu mama şi sectanţii ei. În opinia unora am devenit un copil problema şi neascultător, eu cred că a fost instinctul de supravieţuire.
Am descoperit muzica, filmul, teatrul şi aveam timp berechet. Eram abonata la toate bibliotecile din cartier şi nu numai. Biblioteca mea preferată era Constantin Dobrogeanu Gherea datorită bibliotecarului cu adevărat pasionat de meseria lui. Vineri seara se ţineau cenacluri literare, iar mai târziu, s-a înfiinţat şi o secţie de muzică unde pot spune că mi-am adus și eu un pic contribuţia.
Acasă nu aveam nici măcar un radio, pentru că mama nu vroia să audă cântece pentru slava lui Satan…
Îmi calculam fiecare bănuţ (bunica maternă era sponsorul principal) şi mergeam singură la cinema. Cred că nu aveam mai mult de 13 ani când am intrat prima dată într-un teatru… tot singură. O vecină mi-a spus că a fost la teatrul Bulandra la „Cum se numeau cei patru Beatles”, eram îndrăgostită de ei şi aşa am rămas!
Îmi doream să merg la şcoală, dar nu puteam să mă înscriu singură. Am rugat pe cineva să întrebe şi i să spus că pot să mă înscriu singura doar dacă am buletin. I-am spus bunicii materne şi ea s-a interesat la o şcoală: există posibilitatea examenelor la fără frecvenţă şi puteam recupera doi ani într-unul. Aş fi vrut să învăţ dar mi-a fost imposibil să-mi procur manuale iar de împrumutat nu îndrăzneam. Există pericolul să fie găsite de mama şi arse în balcon.
Apoi mamei i-a venit ideea să facă din mine o Tabita, adică o slugă a fraţilor ei. A vorbit cu o adventistă care era croitoreasă, să devin ucenica ei… Îmi făcusem deja câteva haine singură, le coseam de mână, dar nu vroiam să devin Tabita… Aşa că, după două zile i-am ciopârţit intenţionat nişte material (m-a pus să tai după tipar) şi am plecat. Acasă i-am zis mamei că: croitoreasa este nebună pentru că m-a pus să croiesc în mătase şi nu am putut să fac asta.
Trebuia însă să suport fraţii şi surorile, dar aveam grijă să-i terorizez. Pentru toţi devenisem „fiica diavolului”!
Râdeam de ei cu sau fără motiv, refuzăm să particip la rugăciunile lor şi nu le mai permiteam să intre în camera mea. Sâmbătă şi de sărbători nu eram lăsată să ies din casă, ca să nu păcătuiesc, aşa că sâmbătă dacă nu aveam ce citi, dormeam non stop.
Încă mă jucam cu păpuşile, am renunţat la ele la 14 ani.
Cu timpul am reuşit să îmi fac prieteni şi prietene, pentru mine a fost mai greu pentru că eram fată pocăitei. Înainte de a fi retrasă de la şcoală aveam, dar în perioada în care eram dusă (ascunsă) prin toată ţara i-am pierdut. Mi-a rămas mereu alături „balena” mea, dar reuşeam destul de greu să ne întâlnim.
În ciuda tuturor nu am ajuns o religioasă ignoranţă şi manelista!